Sindicatele din cadrul uzinelor Renault au dat un aviz negativ planului de restructurare a companiei, anunțat de conducerea grupului francez. Deși au recunoscut necesitatea unor măsuri de urgență, salariații pun la îndoială modul în care aceste vor fi aplicate.
Compania franceză Renault a anunțat planul măsurilor de redresare, la scurt timp după ce partenerii din alianță, Nissan, își prezentaseră propriul plan și după ce împreună, Renault, Nissan și Mitsubishi au făcut public noul program de fucnționare a alianței.